Încă un copil a murit în acest weekend în urma unui accident rutier! Este vorba de un bebeluș de doar 6 luni, care a decedat duminică, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DN 13A!
Accidentul a avut loc în localitatea Chibed, județul Mureș. Alte trei persoane au fost rănite și transportate la UPU Târgu Mureș.
Potrivit ISU Mureș, în accidentul din localitatea Chibed a fost implicată o mașină în care erau patru persoane, între care un bebeluș de 6 luni.
Copilul a fost rănit grav și s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
„A fost vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Din nefericire pentru copilul de 6 luni nu s-a mai putut face nimic, a fost declarat decedat de către medicul aflat la fața locului”, spun reprezentanții ISU Mureș.
Celelalte trei victime, respectiv doi bărbați de 20 de ani și o fată de 16 ani, au fost preluate și transportate la UPU SMURD Târgu Mureș.
În acest weekend, în Capitală au murit trei copii, în accidente provocate de o șoferiță și de un bărbat băut!